Categories
Iran

Abyaneh, satul roşu

La două ore de Esfahan sau o oră de la Kashan, două dintre cele mai frumoase oraşe din Iran, se află Abyaneh, un sat celebru mai ales datorită caselor de un roşu intens, culoare dată de nivelul neobișnuit de ridicat de oxid de fier. Dar nu este singurul element de unicitate al satului! Portul localnicilor şi limba pe care o vorbesc au transformat Abyaneh într-o atracţie turistică pentru străini, dar mai ales pentru iranieni.

Abyaneh este, deci, un sat turistic, cu taxă de intrare, ca şi la Kharanaq. Doar că aici ne-au dat şi o hartă pentru 200.000 riali, atât cât un e bilet (aprox. 1,25 euro), ghidul era doar în farsi, semn că turiştii iranieni sunt mai numeroşi decât cei străini sau că cei din urmă vin cu ghid local.

Am ajuns la Abyaneh dinspre Esfahan, iar ultimii 20 de kilometri, după ce am ieşit din şoseaua principală, au fost superbi. Ne-am oprit de câteva ori să ne uităm la peisaj şi la formaţiunile geologice care arată ca nişte stucaturi – un tuf vulcanic, care a modelat relieful făcându-l asemănător cu castelele pe care le construiam în copilărie, când nisipul ud mi se prelingea printre degete pentru a orna opera de pe plajă. Din loc în loc, au fost săpate mici grote, unele probabil folosite ca adăpost temporar.

Cu harta în braţe, am pornit prin sat. Am rătăcit pe străzile înguste şi în pantă, pavate cu piatră cubică, admirând casele şi îmbrăcămintea foarte colorată a femeilor. Casele din lut roşu au o arhitectură tradiţională, cu lattice la ferestre şi balcoane dantelate din lemn, iar dacă mai adăugăm şi costumele, satul pare rupt dintr-un film, în care un scenograf de la Hollywood a realizat un decor idilic. În realitate, satul e autentic, mare parte din case sunt încă locuite, oamenii aşa se îmbracă, nu e nimic regizat, şi aşa vorbesc – o persană antică, din perioada sasanidă, dispărută azi şi considerată un dialect care se vorbeşte doar aici. Cum a fost posibil acest lucru? Probabil datorită cadrului montan, Abyaneh a rămas izolat mulți ani, iar obiceiurile și limba s-au conservat astfel foarte bine.

În sat au rămas aproape doar bătrânii, dintre care unii stau doar vara aici. Am întâlnit puţini oameni pe uliţe, cele mai multe fiind femei care încercau să vândă turiştilor produse tradiţionale, în principal şaluri aşa cum poată ele: albe şi cu motive florale, de dimeniuni mari, care acoperă nu doar capul, ci şi umerii, ca o pelerină. Bărbații poartă veste negre și pantaloni largi.

Comerț local

Multe lucruri nu am avut de văzut, Moscheea Jame din secolul al XI-lea este închisă, iar la castelul de vizavi, de unde ar fi un view pe cinste asupra satului, nu am reuşit să ajungem. Cum ziceam, harta nu ne-a ajutat prea mult. Abyaneh e ca un muzeu în mişcare, un loc drăguţ, relaxant, la poalele muntelui Karkas, cel mai înalt din regiune.

La plecare, ne-am intersectat și cu un F4-Phantom din timpul războiului cu Irakul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *